Pagina principală > Blog > Despre banda de 6 GHz pentru Wi-Fi 6E

Despre banda de 6 GHz pentru Wi-Fi 6E

de TP-Link Editorial Group

Imaginează-ți că vrei să-ți conectezi telefonul la rețeaua Wi-Fi. Numele rețelei tale apare într-o listă alături de cele ale vecinilor tău. Pe lângă că vezi niște nume de rețea amuzante, mai se întâmplă ceva în acele momente.

Dacă le poți vedea rețelele, înseamnă că ești suficient de aproape pentru a te conecta la ele, deci semnalele voastre se intersectează și produc interferențe. Este unul din motivele pentru care routerul tău Wi-Fi nu atinge vitezele de care este capabil.

Benzile sunt considerate niște resurse prețioase și nu toate ne stau la dispoziție. Multe dispozitive probabil că ocupă aceeași frecvență. Entitățile de reglementare, precum Comisia Federală de Comunicații (FCC) a Statelor Unite, administrează cu mare grijă spectrul limitat de benzi. Majoritatea traficului Wi-Fi de astăzi este înghesuit pe doar două benzi de frecvență: 2.4 GHz și 5 GHz.

Această situație nu va dura prea mult. FCC a propus deja reguli pentru liberalizarea benzii de 6 GHz, pentru folosirea acesteia fără licență. Ce înseamnă acest lucru pentru Wi-Fi Alliance, producători și clienți? Faptul că dispozitivele Wi-Fi vor putea opera în această bandă și că, cât de curând, vor ajunge în casele noastre.

 

O scurtă privire la standardele și benzile actuale

Dispozitivele Wi-Fi urmăresc niște standarde specifice. Un standard necesită, de obicei, ca dispozitivele să opereze pe una sau mai multe benzi de frecvență. Standardele Wi-Fi au tot evoluat de-a lungul anilor. Pentru a înțelege mai bine cea mai recentă bandă, hai să ne uităm la cele pe care le avem deja—benzile de 2.4 GHz și de 5 GHz.

 

Banda de 2.4 GHz

Precum vedem în Figura 1, banda de 2.4 GHz are o gamă în cadrul canalului de 22 MHz. Canalele alăturate pot fi combinate într-un canal de 40 MHz, precum "Canalul 1+5" cu o frecvență mediană de 2.422 GHz. Există diferite canale permise în funcție de țară/regiune, fiecare având propriile sale reglementări ale rețelei.

Există o suprapunere semnificativă cu canalele alăturate, iar canalele suprapuse într-o singură locație pot cauza interferențe. Să ne imaginăm că montăm două access point-uri în apropriere unul față de celălalt. În acesta caz, unul va opera pe Canalul 1, iar celălalt pe Canalul 2, pot exista încetiniri ale vitezelor între cele două access point-uri și pentru dispozitivele lor cliente. O anumită combinație de canale este soluția folosită de obicei pentru a reduce din interferențe. O combinație posibilă ar putea fi Canalul 1, Canalul 6 și Canalul 11, precum vedem mai jos.

Figura 1: Banda de 2.4 GHz

 

Banda de 5 GHz

Banda de 5 GHz are multiple canale de 2 MHz, combinate în canale de 40 MHz, 80 MHz sau 160 MHz. De menționat și aici, canalele disponibile diferă în funcție de regiune și reglementările locale.

 

Ce este banda de 6 GHz?

Banda de 6 GHz se referă la banda de frecvență dintre 5,925 GHz și 7.125 GHz, precum vedem în figura 2. Prin comparație cu 2.4 GHz și 5 GHz, banda de 6 GHz are cea mai largă gamă de frecvență, de 1.200 MHz. Mai dispune și de cele mai multe canale dintre cele trei benzi. Banda de 6 GHz se mai poate lăuda și cu lipsa interferențelor și a unei continuități bune, prin asta oferind suficientă flexibilitate operațională.

Figura 2: Banda de 6 GHz

 

Tabelul 1: Numărul teoretic de canale disponibile pentru fiecare bandă în parte

 

Din moment ce banda de 6 GHz oferă atât de multe beneficii, de ce a durat așa de mult ca ea să fie dată spre folosire liberă? Unul din motive ar fi că explozia recentă a dispozitivelor Wi-Fi a făcut ca noua bandă să fie nu numai necesară, dar urgentă.

 

Cerințele operaționale ale benzii de 6 GHz

Un alt posibil motiv pentru această întârziere este faptul că industria trebuie să se ocupe, mai întâi, de nenumărate aplicații deja existente pe banda de 6 GHz. Înainte ca banda de 6 GHz să fie oferită uzului comun, întreaga industrie va trebui să inventeze mecanismele necesare pentru a împărtășii banda și pentru a prevenii potențialele interferențe.

Aplicațiile existente pot fi clasificate în servicii fixe și servicii mobile. Un serviciu fix este o conexiune point-to-point care susține servicii critice. Niște exemple ar fi backhaul-ul pentru poliție, echipajele de pompieri sau coordonarea traficului feroviar.

Pe de altă parte, un serviciu mobil descrie scenariile unde un transmițător mobil comunică cu un centru. Stațiile mobile de televiziune, de exemplu, transmit de la fața locului evenimentelor înapoi spre studioul de știri.

Figura 3 și tabelul 2 ne arată că banda este divizată în patru sub-benzi, în funcție de diferite cerințe și condiții. Industria trebuie să găsească mecanisme de împărtășire pentru fiecare sub-bandă.

Aceste mecanisme includ AFC (Automated Frequency Coordination), aplicată sub-benzilor U-NII-5 și U-NII-7. Toate dispozitivele de pe sub-benzile U-NII-6 și U-NII-8 vor fi restricționate la LPI (Lower Power Indoor).

Serviciile mobile sunt de obicei licențiate să opereze peste o arie largă pentru a permite o flexibilitate maximă pentru coordonare. Astfel, nu este practic să aplici AFC acelor sub-bande unde predomină serviciile mobile, precum vedem în tabelul 2 de mai jos.

Tabelul 2: Cerințele și condițiile sub-benzilor de 6 GHz

 

Ce beneficii va aduce banda de 6 GHz pentru Wi-Fi?

Viteze mai mari într-o arie de acoperire mai mică

Banda de 6 GHz oferă o frecvență de operare mai mare decât benzile anterioare, ducând la o transmisie de date și viteze de transfer mai mari. Totuși, Wi-Fi-ul de 6 GHz are o arie de acoperire mai redusă. Conform legilor fizicii, semnalele wireless aflate la frecvențe mai mari își pierd din putere de-a lungul direcțiilor lor de propagare, mai ales când întâlnesc obstacole fizice.

Acestea fiind spuse, banda de 6 GHz a Wi-Fi 6E este ideală pentru scenariile de aplicare recente, care nu necesită o arie de acoperire mare, ci doar de capacități mari de transmisie cu latențe minime, precum VR/AR, streamingul video și IoT.

 

O poziționare mai precisă

Bande de 6 GHz este cea mai largă bandă oferită vreodată dispozitivelor Wi-Fi. Din câte știm, benzile mai largi sunt mult mai capabile să detecteze locația preciză a dispozitivelor. Astfel, Wi-Fi 6E va fi foarte benefic aplicațiilor care se folosesc de locație, precum roboții de aspirare.

 

Mai puține interferențe din partea dispozitivelor mai vechi

Cel mai incitant aspect despre Wi-Fi 6E este folosirea de către acesta a ultimului Standard IEEE 802.11ax (Wi-Fi 6). Dispozitivele mai vechi (legacy) bazate pe oricare dintre standardele anterioare lui Wi-Fi 6E sunt excluse de la folosirea acestei noi benzi. Dacă dispozitivul tău poate opera pe banda de 6 GHz, nu va avea parte de competiție în rețea de la dispozitivele mai vechi. Iar noile tehnologii precum OFDMA devin mult mai eficiente atunci când nu există dispozitive legacy, ajutând la atingerea potențialului maxim pe care l-am dorit de la Wi-Fi 6. Toate această creștere în performanță va aduce, fără îndoială, o nouă epocă pentru Wi-Fi.

 

Află mai multe despre Wi-Fi 6E:

Ce este Wi-Fi 6E?

Wi-Fi 6E va aduce o nouă epocă pentru Wi-Fi

Routerele Wi-Fi 6E sunt pe drum: Ar trebui să-ți înlocuiești routerul actual?

Wi-Fi 6E și 5G: Prieteni, nu dușmani
 

###

Pentru a fi la curent cu momentul lansării primelor dispozitive TP-Link Wi-Fi 6E în România, vizitează tp-link.com/ro/ sau urmărește-ne pe:

TP-Link Editorial Group

From United States?

Get products, events and services for your region.