- Apr.2015
- 23
TP-Link lansează cel mai nou router mobil cu suport 4G, M7350, în cadrul DreamHack Bucharest 2015
- TP-Link M7350 oferă viteze de download de până la 150 Mbps şi upload de până la 50 Mbps în reţeaua 4G
- TP-Link este partenerul tehnic oficial al celui mai mare eveniment de sport electronic din România
București, 23 aprilie 2015 – TP-Link, producător de echipamente de networking, lider mondial și local pe segmentul routerelor wireless, lansează cel mai performant router mobil cu suport 4G, M7350, în cadrul DreamHack Bucharest 2015, organizat la Bucureşti în perioada 24-26 aprilie. Noul dispozitiv se adresează celor care vor viteze de acces ridicate şi o conexiune mobilă stabilă de Internet, indiferent de locaţie.
Folosind ultima generație de rețea 4G LTE, TP-Link M7350 poate atinge viteze de download de până la 150Mbps, oferind oricui posibilitatea de a se bucura de cele mai bune experienţe multiplayer mobile. Utilizatorii pot descărca cele mai noi update-uri oricând și oriunde, în doar câteva secunde sau se pot bucura de sesiunile online multiplayer, fără întreruperi.
Noul router mobil 4G de la TP-Link este desebit de uşor de folosit: după introducerea unei cartele SIM 4G se creează automat un hot spot la care se pot conecta smartphone-uri, tablete, laptopuri şi console mobile sau alte terminale Wi-Fi. Conexiunea astfel creată poate fi partajată cu până la 15 dispozitive, asigurând condiţiile necesare ca utilizatorii să se poată bucura de cele mai populare jocuri precum Hearthstone sau League of Legends, indiferent de locaţie.
Având o baterie puternică de 2550mAh, M7350 poate funcționa timp de 10 ore la capacitate maximă* și 600 de ore în standby. Pentru o flexibilitate suplimentară și o utilizare continuă, dispozitivul poate fi încărcat de la un laptop, cu un alimentator portabil sau folosind adaptorul inclus în pachet.
În plus, dispozitivul oferă spațiu de stocare de până la 32 GB prin inserarea unui card microSD, permiţând partajarea în reţeaua Wi-Fi a pozelor, melodiilor, filmelor și altor tipuri de fișiere, aflate pe card.
Prezentat publicului larg în premieră la DreamHack Bucharest 2015, TP-Link M7350 va fi disponibil în oferta magazinelor, de la sfârşitul lunii aprilie.
TP-Link, în calitate de partener tehnic, va asigura soluția tehnică a rețelei pentru competițiile de gaming profesionist din cadrul DreamHack Bucharest 2015, organizat la Sala Polivalentă, în perioada 24-26 aprilie.Infrastructura furnizată de TP-Link va susține competițiile de Counter-Strike: Global Offensive, Dota 2, Hearthstone și League of Legends. De asemenea, TP-Link va oferi rețeaua de Internet wireless și pentru zonele dedicate organizatorilor și partenerilor.
Totodată, TP-Link pregăteşte participanților la DreamHack, în cadrul celor trei zile de eveniment, mai multe surprize, printre care şi un campionat HearthStone şi nenumărate premii, atât la standul special amenajat, cât şi în cadrul DreamQuest.
Pentru mai multe detalii despre eveniment vizitaţi pagina: http://dreamhack.ro/bucharest-2015/
Pentru mai multe detalii despre TP-Link și produsele TP-Link vizitaţi pagina: http://www.tp-link.ro/.
*Durata de folosire poate varia în funcție de modul de utilizare.
Despre TP-Link:
TP-Link este producător global de echipamente de rețea pentru clienți SOHO și IMM-uri şi furnizorul numărul 1 pe segmentul WLAN şi CPE în bandă largă la nivel mondial. Produsele TP-Link sunt disponibile în peste 120 de ţări și deservesc zeci de milioane de clienţi. Cu sediul la Shenzen, TP-Link derulează activități de cercetare și dezvoltare de produs, dar și producție în două fabrici în China. Portofoliul de produse al TP-Link cuprinde echipamente recunoscute și premiate la nivel internațional din categoria wireless, ADSL, routere, switch-uri, camere IP, adaptoare powerline, servere de imprimare, convertoare media şi adaptoare de reţea. Bazându-se pe încrederea a zeci de milioane de clienţi, TP-Link își propune să ajungă în top 3 cei mai mari producători globali de echipamente de networking. În România, TP-Link este prezentă din 2007, prin doi distribuitori oficiali: Network One Distribution și Royal Computers, iar din 2013 printr-un birou de reprezentare la București, dar și un depozit regional care deservește România și alte șase piețe din regiune.
Despre DreamHack Bucharest:
DreamHack Bucharest este cel mai mare eveniment de sport electronic din România. Organizat de ComputerGames.ro și desfășurat anual în 2012 și 2013 și bianual în 2014, datorită interesului crescut al publicului, DreamHack revine la Sala Polivalentă din Capitală pentru un nou eveniment: DreamHack Bucharest 2015, unde cei mai buni jucători profesioniști din țară și din străinătate vor lupta din nou pentru întâietate în gamingul mondial.